Partener de încredere pentru colecționarii de monede și medalii comemorative de aur și argint

Ștefan cel Mare - cel mai mare domnitor al istoriei noastre medievale

Ștefan cel Mare - cel mai mare domnitor al istoriei noastre medievale

Ștefan cel Mare a fost unul dintre cei mai mari domnitori români, fiind conducător al Moldovei între anii 1457 și 1504. S-a aflat pe tron timp de 47 de ani, iar în istoria țării noastre, doar Carol I a servit mai mult timp, cu numai un an. Fiu al lui Bogdan al II-lea, datele istorice arată că Ștefan cel Mare s-a născut în 1438, iar la scurt timp după moartea tatălui său s-a refugiat în Transilvania, regiune care era condusă la acea vreme de Iancu de Hunedoara. Aici a învățat tacticile militare care l-au ajutat să devină mai târziu marele conducător al Moldovei.

Printre primele măsuri luate imediat ce a urcat pe tron a fost să consolideze apărarea țării, motiv pentru care a pus bazele unei armate alcătuită din circa 30.000 de țărani. La acea vreme, Moldova era afectată de luptele purtate de pretendenții la tron, iar începând cu 1456 plătea tribut turcilor.

Apărându-și pământul împotriva invaziei Imperiului Otoman, dar nu numai, a luptat în aproape 36 de bătălii, câștigând majoritatea și a menținut independența Moldovei, o performanță importantă având în vedere tulburările politice din acea perioadă. Tactica sa era una simplă și clară, să susțină conducători favorabili din țările vecine mai mici, precum Țara Românească, iar pe plan extern să creeze alianțe strânse astfel încât Moldova să nu fie pusă în pericol. Pe toata durata domniei nu a avut parte de mari încercări din partea boierilor, motiv pentru care tronul său nu era pus în pericol din interiorul țării, însă Imperiul Otoman era principalul motiv de teamă.

Una dintre cele mai faimoase bătălii este cea de la Podul Înalt, de lângă Vaslui care a avut loc pe 10 ianuarie 1475, când armata turcă condusă de Suleiman Pașa a fost zdrobită, în ciuda faptului că aceasta era mult mai numeroasă. De atunci a mai purtat bătălii, însă mai puțin importante, printre acestea numărându-se cea de la
Râmnic, de la Șcheia sau de la Codrii Cosminului.

În schimb, ultimii 7 ani ai lui Ștefan cel Mare au fost dominați de pace, iar pe 2 iulie 1504 a murit, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.

În 1992 Ștefan cel Mare a intrat în rândul sfinților, fiind apreciat pentru faptul că a sprijinit cultura bisericească. A construit numeroase biserici, mănăstiri și cetăți, unele dintre acestea fiind astăzi incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Renumit pentru înțelepciunea cu care a guvernat, numele său a devenit sinonim cu identitatea și rezistența națională românească, modelând peisajul social și politic al României și lăsând o adevărată moștenire.

Prima parte a articolului

Cunoașteți statuile și picturile cu chipul lui Ștefan cel Mare? Testați-vă cunoștințele în jocul nostru și câștigați o reducere de 200 de lei la un lingou de aur pur!