Partener de încredere pentru colecționarii de monede și medalii comemorative de aur și argint

Polul lui Carol I - monedă unică a Regatului României

Polul lui Carol I - monedă unică a Regatului României

După Unirea Principatelor Române din 1859 și recunoașterea ei de către marile puteri ale vremii, România era încă sub tutela Imperiului Otoman, fiind un stat vasal al Porţii, după normele dreptului internaţional al perioadei. Ori pentru năzuinţele de independenţă a României, acest lucru era încă greu de digerat pentru conducerea ţării. În acest sens Statul român a încercat mereu să pună pe picior gresit puterea suzerană. Plecând de la însăși Unirea celor două principate și până la unirea legislativelor, armatei etc. Dar un stat nu este în mod real independent dacă nu poate bate monedă proprie sau decoraţii.

Observăm o continuitate atât la Principele Cuza, cât și la noul principe german, Carol. Au fost tentative de emitere ordine militare încă din vremea lui Cuza, notabilă fiind Steaua României, care avea să devină cel mai important ordin al României, continuat cu tentativa de monedă românească a lui Carol. În ambele cazuri, au existat proteste puternice ale Porţii Otomane, ce ajungeau până la ameninţări militare.

Proaspăt venit pe tron, pe 10 mai 1866, Carol a preluat din mers năzuinţele și programul tinerei ţări.

În luna aprilie a anului 1867 s-a votat prima lege monetară a României prin care s-a stabilit ca monedă naţională leul. Diviziunea se numea ban (după denumirea unei monede tradiţionale care circula în ţările române încă din secolul al XIV-lea) şi era egală cu a suta parte din leu. Monedele divizionare ar fi trebuit să aibă pe avers stema statului, iar pe revers valoarea nominală şi anul de emisiune.

Imediat după acest moment apare celebra și rara monedă de 20 de lei, în anul 1868, numită popular și “Polul lui Carol”, într-un tiraj de 100 de bucăţi, deși mai apare și versiunea că ar fi fost bătute 200 de bucăţi.

Ele aveau acelea caracteristici cu monedele de 20 de franci, cunoscute sub denumirea de napoleoni: 6,45 grame, aur 900‰ şi diametru 21 mm.

În ciuda prevederilor legii monetare din aprilie 1867, acestea figurau pe avers cu efigia domnitorului Carol I. Din cauza protestelor Înaltei Porţi şi Imperiului Austro-Ungar, emisiunea s-a limitat la cele 100 de exemplare, din care domnitorul a împărţit câteva în anturajul său, iar restul se spune că au fost îngropate la temelia Castelului Peleș.

Pe avers, în centru este efigia domnitorului Carol I, în profil spre stânga, înconjurată de inscripţia circulară „CAROL I DOMNULU ROMÂNILORU”. Pe revers, în centru este valoarea nominală – 20 LEI şi anul emisiunii – 1868, într-o cunună din frunze de stejar.

În catalogul de monedă românească semnat de Erwin Schaeffer şi Bogdan Stambuliu, piesa de 20 de lei 1868 are o cotaţie uriaşă: 250.000 de euro.

Prima parte a articolului

Cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la emiterea legendarei monede românești de 20 Lei a primului rege Carol I din anul 1868, vă prezint un exemplar omagial unic, înnobilat cu aur pur 999/1000, care prezintă pe fețele sale monetare prezintă o imagine fidelă și detaliată a monedei originale.
 
Chiar acum aveți ocazia să obțineți acest exemplar unic omagial la jumătate de preț, iar pentru primii 100 de clienți avem un cadou inedit sub forma unei piese comemorative în luciu de bază cu reprezentarea marelui domnitor Alexandru Ioan Cuza, și asta doar la noi.