Dar acest pericol nu era doar unul extern, dictat de înțelegerile puterilor garante, ci era și unul intern. Multe figuri importante fuseseră împotriva Unirii și așteptau momentul oportun pentru revenirea la vechea orânduire.
Pentru a stopa aceste forțe centrifuge, liderii responsabili ai țării încep să caute în Europa, la marile case domnitoare, un principe, ce putea garanta păstrarea Unirii, dar și stabilitatea necesară pentru înfăptuirea marilor deziderate și reforme, de care țara avea mare nevoie. Doar să ne închipuim că rata de analfabetism a populației era de peste 85% și împropietărirea lui Cuza nu fusese dusă la bun sfârsit încă. Țara avea mari probleme, și peste toate era puterea suzerană, Imperiul Otoman, care stopa orice mișcare spre o orientare progresistă a țării.
Prima opțiune pentru tronul princiar al Principatelor Unite fusese, la sfatul împăratului Napoleon al III-lea, Filip al Belgiei, Duce de Flandra. Dar acesta, observând condițiile în care se afla România, refuză. A doua opțiune, propusă lui Brătianu, tot de către Napoleon al III-lea, va fi un tânăr prinț german, Carol Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen. Brătianu merge la Dusseldorf pentru a-l curta pe prinț la sfatul lui Bissmark, care vedea oportună urcarea pe tronul țării de la Dunare a unui prinț german din punct de vedere geopolitic. Îl încurajază pe Carol să accepte, acesta urmându-i sfatul și dându-și acceptul pentru a urca pe tronul tânărului Principat.
Din cauza conflictului existent între ţara sa şi Austria, tânărul principe a fost nevoit să călătorească spre România cu numele de Karl Hettingen care, oficial, se îndrepta spre Odesa în interes de afaceri. Pe 6 mai 1866, principele a sosit la Baziaş unde s-a întâlnit cu Ion C. Brătianu. Cei doi au călătorit separat pe un vapor, la clasa a II-a fără a schimba o vorbă, pentru a nu isca suspiciuni.
A intrat pe la Drobeta Turnu Severin în ţara pe care avea să o conducă vreme de 48 de ani. Calea lui Carol spre Bucureşti, rămasă în istorie drept „drumul lui Carol” a însemnat un traseu prin Horezu, Râmnicu Vâlcea, Curtea de Argeş, Câmpulung şi Târgovişte. A intrat în Bucureşti pe 10 mai 1866, pe la podul Mogoşoaiei, întâmpinat de primarul Bucureştiului la acea vreme, Dimitrie C. Brătianu, care i-a înmânat cheile oraşului. În aceeaşi zi a depus jurământul în noua sa calitate de domnitor al Principatelor Unite Române, în Palatul Mitropoliei.
Așa începe domnia glorioasă a celui mai longeviv conducător al României. Prima misiune a fost elaborarea unei noi Constituţii care să facă din România un stat democratic şi constituţional. Noua lege fundamentală a României a fost promulgată de domnitor pe 1 iulie 1866. Elaborată după modelul belgian, prima Constituţie a României proclama principiul fundamental al separării puterilor în stat. România devenea astfel o monarhie constituţională.
Dar domnia sa nu a fost una liniștită în primii ani. Haosul politic domnea, iar partidele se succedau la putere fără să stea prea mult și fără să accelereze ritmul reformelor. La sfatul tatălui său, Carol, care deja dorea să abdice, rămâne în România și inaugurează o perioadă de liniște politică, ce se va numi „rotativa politică”. Cele două mari partide ale vremii, liberalii și consenservatorii, alternau la putere.
Momentul de glorie a lui Carol, avea să vină în 1877. Deja se întrevedeau perspectivele unui nou conflict ruso-turc. Deși inițial Rusia nu dorea intrarea României în război, după câteva insuccese în fața turcilor, Carol primește telegrama mult așteptată, de a intra în război alături de Rusia. Aveau să fie scrise file glorioase de istorie, în bătăliile de la Plevna și Smârdan, ce vor duce, cu peripeții, după congresele de la Berlin și San Stefano, la Independența României.
Însă această independență a țării a venit cu umilințe chiar din partea aliatului, Rusia. După încetarea conflictului cu Imperiul Otoman, rușii ocupă Bucureștiul, amenințănd ca vor cuceri întreaga țară, dacă armata română nu va fi dezarmată. Carol refuză și, într-un final, rușii se retrag, dar nu înainte de a anexa ilegal cele două județe din sudul Basarabiei. Drept compensație, România va primi Dobrogea.
După independență, România intră pe drumul unor reforme profunde, ce vor face din ea, la începutul secolului XX, o țară stabilă, cu o economie modernă și performantă și cu o armată ce și-a dovedit deja capacitățile pe câmpul de luptă.
Următorul pas al României, după scăparea de puterea suzerană, va veni în 1881, când principatul va deveni regat, iar Carol primul său rege. Încoronarea va avea loc la București, pe 10 mai, iar coroana noului rege va fi realizată din oțelul tunurilor turcești de la Plevna. Este momentul când între popor și regele său se va crea o legătură ce va ține dinastia pe tron, până în 1947 și atunci va fi înlăturată doar de intervenția externă a sovieticilor.
Deși Europa se afla în acel Belle Epoque, între mai marile și mai micile puteri europene mocnea focul războiului. În 1912 în Balcani izbucnește Primul Război Balcanic, unde România nu va interveni. Dar în anul următor, în 1913, izbucnește al doilea război balcanic, unde Romania intervine împotriva vecinului său Bulgaria, iar prin pacea de la București anexează sudul Dobrogei, Cadrilaterul. Mulți consideră acest lucru un pas greșit al lui Carol, cadrilaterul neavând o mare valoare strategică, însă relația dintre Bulgaria și România se va rupe.
Ultimul act în această piesă glorioasă a domniei lui Carol I va veni în 1914. După atentantul de la Sarajevo și uciderea prințului moștenitor al Austriei, Europa va coborî în mocirla primului război mondial. În mod normal, România era legată de Puterile Centrale încă din 1883, dar acum ele atacau, nu erau atacate. La consiliul de coroană din 21 iulie 1914, Carol va primi o lovitură din partea oamenilor politici. El, german, dorea intrarea în război alaturi de Puterile Centrale, față de care avea o alianță. Dar, ca român și ca rege constituțional va accepta decizia majorității de neutralitate a României. Probabil acesta a fost momentul care i-a rupt inima. Peste numai câteva luni, pe 27 septembrie 1914, la 75 de ani, Carol se stinge la ctitoria sa de la Peleș și va fi înmormântat la Curtea de Argeș.
După moartea sa va urma la tron nepotul său, Ferdinand I, ce va duce mai departe eforturile unchiului său și va definitiva marele proiect de țară, Marea Unire de la 1918.
Continuarea articolului
Cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la emiterea legendarei monede românești de 20 Lei a primului rege Carol I din anul 1868, vă prezint un exemplar omagial unic, înnobilat cu aur pur 999/1000, care prezintă pe fețele sale monetare prezintă o imagine fidelă și detaliată a monedei originale.
Chiar acum aveți ocazia să obțineți acest exemplar unic omagial la jumătate de preț, iar pentru primii 100 de clienți avem un cadou inedit sub forma unei piese comemorative în luciu de bază cu reprezentarea marelui domnitor Alexandru Ioan Cuza, și asta doar la noi.